Busola cu fîn

vineri, 28 iulie 2017

Pe fluviu lunecă arzînd liniştea copacilor.
Eu stau pe mal şi confecţionez iezi nevorbitori
din frunze, lut, bucăţi de stofă şi privesc uneori în zare,
la nişte mănuşi pierdute, metalice,
din care ies stoluri de porumbei cu ochii în lacrimi,
la elementele izolate ale unui boicot din care natura
mea blîndă nu prea înţelege nimic.

Ehei, şi cum mai trecea pe aici Cîntăreţul din fluier
(ştiu asta de la cei care astăzi dorm înecaţi într-un fel
de apă a cimitirului), zurluindu-şi poveştile,
în picioarele goale, cu sandalele atîrnate la brîu!
Se spune că pe atunci cerşetorii intrau cînd vroiau
prin nişte oglinzi mari şi deveneau nobili avuţi
altundeva, după care treceau înapoi cînd se plictiseau
şi redeveneau milogii paşnici şi fericiţi ai acestor
meleaguri.

Spre diferenţă de ieri, astăzi nu mai poţi muta
umbrele indiferenţei cu gîndul,
s-a terminat cu fabuloasa pîclă, apoape gelatinoasă,
pe care o puteai îndrepta, doar cu o atingere,
în direcţia dorită,
astăzi poţi doar visa peşti născînd pe gurile deschise
fluturi de ghips sau voci de sugativă înghiţind
periferia diafană şi circulară a adevărului,
nu ştii că porţi în umăr o casetă de bijuterii plină cu vîsc,
vaporul trece rar şi alb ca o carantină,
populat cu fantome care te salută,
în pietre poţi să priveşti ca într-un glob de sticlă
cum istoria îşi scutură ţoala de praf şi de fulgi,
nişte ziduri mai răsar din cînd în cînd,
strănută cărămizi scrijelite într-o limbă necunoscută
şi apoi se scufundă înapoi, în pămînt.

E ora şase dinspre seară.
Pe lîngă mine trece rădvanul celor patru femei
frumoase şi tăcute, îmbrăcate în rochii de nuntă...
Fiecare ţine în palmă un os de somn,
pe feţele lor se citeşte aceeaşi paloare
a unei îngrijorări apuse.


(Din volumul “În orice caz, trăim”)

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.