Cu liftele de pe hotare
Spadele noastre știu să se măsoare
Și, slavă Domnului, s-au măsurat
Și sus și jos, în lung și lat.
Când nu le-am frânt, de mijloc, în pământ,
Robia și răbdarea scrâșnită le-au înfrânt.
Făptura lor ia ființă numeroasă,
Când gălbejită, vânată, când grasă.
Când se arată-n turnuri și-n cetate,
Când iese-n iarbă din bucate,
Stă când pitită-n cărți și călimară,
Se mută și , ca musca și molia, și zboară!
Un mucegai, un lindin, o mușiță.
Se-mpacă și cu gerul și-mpuie în arșiță,
Se-ncuibă prin odăjdii, în altar,
În chip cinstit de dascăl cărturar
Și-ți face axioane și colinde.
Te-a sărutat și știi că te va vinde.
Nu ai adus-o tu în țară
Otravă palidă și acrișoară,
Voinic întors de pe hotar acasă,
O liftă mai ascunsă îl apasă,
Mai molcomă și mai gingașe.
O simte ca-n opincă și-n cămașă.
Tiptilul corci de mătrăgună
Cu grâul crește dimpreună.
El s-a ivit, s-a strecurat
Pe arături, la semănat,
Și-a prins atâta rădăcină
Că țărâna, -mpărate, este plină.
Unde-și dă brazda rodul cel mai cald
Acolo-i sare vântul mai înnalt.
Și-nfășură tulpina din răzor,
Moalele zgârci, întins și târâtor.
Și, ce-i mai greu, nici coasa și nici focul
Nu dovedesc să curățească locul.
Au stăvilit voinicii, la graniță, năpasta:
Ei nu pot să stârpească buruiana asta.
Distribuie: