Nici tu nu mai ai umbră şi nici vânturi
Nici urlete de lupi flămânzi prin preajmă
Rătăcitor la şes prin largi pământuri
Nu te mai bagă nimenea în seamă
Te-ai înălţat semeţ printre căsuţe
Tu brad pierdut prin parc pe la câmpie
Cu fast şi dor tu iarna-ţi pui hăinuţe
Şi mă saluţi cu drag şi cu mândrie
Dar te usuci de dorul crestei albe
De locul tău cu umbră şi răcoare
Pe înălţimi ca nişte frunţi cu salbe
Tristeţea ta chiar şi pe vultur doare.
Precum românii furaţi de depărtri
Desţeleniţi de glia lor străbună,
Tu eşti străinul silit în replantări
În lumea fără suflet şi nebună.
vezi mai multe poezii de: Stefan Doroftei-Doimaneanu
Detalii poezie:
Distribuie pe: