Bocca del Rio - Lucian Blaga

Să mă mai duc la
Bocea del Rio,
șovăi în drum,
oricât aș iubi-o.

Port încă-n gânduri
mierea, mirajul,
dar fără tine
rana-i peisajul.

Țara-ntre dealuri,
satul sub lună,
Bocea del Rio
nu mă adună.

Îți amintești tu
timpul și locul
prinse-ntre ziduri,
zumzetul, șocul?

Îți amintești tu
verdele, stupii,
pe coperișe-n
gangur hulubii?

Ce profeție-n
zarea iubirii
fost-a atuncea
azi amintire-i.

Basme, otrăvuri
cald-pădurețe,
roșii amurguri,
patimi, frumusețe,

din amintire
beau cu nesațiu.
Bocea del Rio,
rana în spațiu.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.