Bastilia - Andrei Ciurunga

Mâna care-a strâns de gât se strânge
vânătă, în cântec de prohod.
A căzut Bastilia de sânge
și-a murit un veac pe eșafod.

Toate pietrele zidite în Bastilii
crapă, mai târziu sau mai curând,
ca să facă loc luminii zilei...

- Dar a noastră, Doamne, oare când?

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Andrei Ciurunga



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.