Balada maeștrilor - Tudor Arghezi

În desagi, pe umăr, văru-meu Păcală
Aducea-n târg ouă și smântână-n oală,
Numărând la mână cât e săptămână,
Cumpănea cu ouă, brânză și smântână,
Și pornea de joia și cu bulzi de caș,
Să-i ajungă vineri marfa în oraș,
Când din casă-n casă, pentru fiecare
Domn, avea vreo turtă și prin buzunare.
Advocați și doftori și adeseori
Cântăreți și pictori, dascăli și actori,
Dintr-un timp aude un cuvânt ciudat,
Care fuse-aproape greu de învățat.
Când vorbeau pe scară-n uși ori pe ferestre,
Domnii, mușterii, își ziceau "maestre".
Câte cinci și zece de-astfel de pedeștri,
Adunați la poartă, toți erau maeștri.
"Ce-o mai fi și asta?" se-ntrebă Păcală,
Că n-am auzit-o-n piață, nici la școală.
Poate-n capitală este și rămâne,
Ca-n grăiești, cum face "neica" sau "jupâne"
Dar văzu că vorba "maestre" stârnește
O înviorare, parcă-i franțuzește,
Și la bătrânețe și la tinerețe.
El, un an de zile puse să o-nvețe.
Cei chemați cu vorba care i se spune
Înfloresc în sine-ndată.
Ce minune!
Cum le zici "maestre" în ce-aveai de spus,
Gâtul li se-nalță de trei ori mai sus,
Omul e mai ager, mai vioi, mai sprinten,
Ca un roi agale, îndemnat de pinten.
Și Păcală-și zise: "Vorba asta scurtă
E ca mângâierea porcului pe burtă.
E cu farmec dulce și, din strâmb ori ciung,
Simți că te lățește și te face lung.
Insul se mândrește, limba-i se deznoadă
Și ia vânt și, vesel, dă-n nădragi din coadă.
Măi, ce bine-mi prinde! Am aflat și harul
Să-mi pui în picioare bine și măgarul.
Cum ajung acasă, văd eu cât îi este
De fudul auzul, și-o să-l strig: Maestre"

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi