Atât de minunați ne sunt poeții
că am putea muri pe lângă ei.
Trezindu-ne apoi în pragul dimineții
cu roua florilor și trubadurii vieții.
O simfonie alegră în sunet de țambal
și tropotul cailor pe vârful unui deal.
Cărările străjuite de stânjenei zglobii
cu sunet de vioare și glasuri de copii.
Atât de singuri mor și ei ca noi,
niciunul nu se-ntoarce mai apoi.
Căci moartea-i un destin, un fir de ață,
dat mai înainte de a păcătui în viață.
Iar când hlamida jalnică s-a descusut,
nu-i chip nicicum s-o luăm de la început.
Ne-acoperă deșertul de foc și de nisip,
din ce am fost odată acum suntem nimic.
Atât de singuri, săraci si adormiți
ne-ntoarcem pe tărâmul dintre sfinți.
Este imposibil să prepari un ou fiert tare pe muntele Everest. La altitudinea de 8000 de metri presiunea atmosferică este atât de mică încât apa fierbe la doar 70°C. Poţi doar să faci un ou fiert moale la această temperatură.
Citate şi Maxime:
Nebun este cel ce plânge viaţa ignorând cât de mult l-ar putea înţelege moartea. Sorin Cerin
vezi mai multe poezii de: Lidia Popa
Detalii poezie:
Distribuie pe: