Boieru-și dă moșia, în arendă,
Cui dă mai mult, și are, pe agendă,
Tot soiul, scris, de mușterii,
Și gospodari, mai buni de pușcării.
De unde are el moșia nu se știe,
Că toți boierii au moșie,
Din furnituri, comenzi și mușițe,
Din orzul cailor de la armată,
Advocatură, soldă sau camătă furată.
Odată și odată, și-n zestre, la-nceput,
Și-n moșteniri, sămânța-i un jaf necunoscut.
Scriind de vitejie, istoricii, dibaci,
N-au glas despre pământul răpit de la săraci.
Au grijă să câștige tăcând, ce i se cade,
Călătorii prin lume, înscăunări și grade,
Vânduți iobagi și robi, pe bani.
De pildă, două sute de săteni,
Ca niște târnuri, hârburi sau bușteni.
Orbii, ologii, ciungii, muții, șchiopii
Stau la pomeni și la coliva popii,
Cercând să dea o mână de-ajutor
Câte un slut de ochi sau de picior.
Într-un cătun mai zace, fost soldat,
Un chip de om trei sferturi mai scurtat,
Dintr-un război mai vechi, cu turcii,
Și-l ciugulește ciocul curcii
Medalia târâtă pe subt pat,
Cu care Vodă pieptul i-a scuipat.
Îi trebuie boierului dichis
La București, la Viena și Paris,
Lingăi, lichele, șteoalfe, să petreacă.
Se-ntoarce, la bănet și pleacă.
Hoțit la dijmă, la-mprumut și muncă,
Degeaba ochii robul și-l aruncă
Ba la prefect, ba sus în cer.
Urechile sunt surde, sunt de fier.
Un arendaș e-aproape legiuit
Să-și scoată o arendă înzecit.
Vezi, dacă ceri tot la tuturor?
Dumitre, pune mâna pe topor!
Distribuie: