Arcul vieții

luni, 10 decembrie 2018

ARCUL VIEȚII
autor Nicolae Nistor
Ploaie de toamnă, rostogoliri de castane,
printre frunze părăsite, curg pe caldarâm
de parcă ar fi o zi de iubiri părăsite.
Te privesc ca pe un străin ce fuge de noi,
epuizată mă încolăcesc în amintiri cu tine,
când ne iubeam, când soare aveam în vine.
Ce zi amestecată cu lacrimi şi speranţe,
cuvinte ascunse în cărți bolnav recitite,
așa, ca o dorință ascunsă în ele și în minte.
Bătrânul obosit, ce așteaptă capătul de drum,
citind ziarele ce fac promisiuni în viitor,
poate acest drum al nostru, este la capăt,
noi, doi străini ce nu se cunosc, și nu se plac,
ceva s-a rupt în traiectoria noastră ca un arc.
Ploaie de toamnă, rostogoliri de sentimente,
pe aleile pierdute în nu ştiu care vise,
de parcă ploaia asta ne lasă fără timp,
greşelile pe care noi le-am petrecut,
sunt singure, încercănate, depășite.
Acum poate ne vom regăsi și vom închide arcul vieţii,
numai aşa soarele răsare și pe această tristă stradă.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.