Țara piticilor - Tudor Arghezi

într-o zi, pe înserat.
Ce să vezi? Ne-am apucat.
Doi părinți și doi copii,
Din
Cartea cu jucării.
Să mințim, să povestim
Ce-am știut și ce nu știm,
Pentru alți copii, mai mici.
Nici chiar mici de tot, dar nici
Mari, ca de însurătoare.
Și făcurăm și-o prinsoare,
Cine poate seri mai iute

Stihuri vreo câteva sute,
Și ne-am așternut pe scris,
Ochii ni s-au cam închis,
Mâna ne-a cam amorțit
Și-a ieșit ce a ieșit.
Am citit în adunare
Ce scrisese fiecare.
Și din toate, vrea nu vrea,
S-a ales povestea mea.
Rămășagul fu: <<Se poate
Sări și pe nerăsuflate?>>
Vorba e c-am câștigat
Și,-n sfârșit, am răsuflat.
Partea mea, într-adevăr.
Am avut un sfert de măr,
împărțind un măr crețesc;
Nu cumva ca să jignesc
Pe tovarășii de coate,
Mâncând sferturile toate.
Domnule, care citești
Multe altele povești.
Mai frumoase și mai scrise,
N-o să-ți placă, pare-mi-se.
Te-ai deprins cu stih bogat,
Cu care te-am învățat.
Nu mă osândi, vai mie!
C-am căzut în sărăcie.
E nevoie să-ți explic:
Ești prea mare.
Fă-te mic.
Uită regula o dată
Și, cu cartea dezvățată.
Mergi nițel de-a bușile.
Poți închide ușile,
De ți-e teamă și rușine

Să te faci de râs ca mine.
Ieși din dogmă și, tiptil,
Fă-te la citit copil. Asta,
Domnule
Confrate,
Da alean și sănătate.
Eu, cum vezi, încet, încet,
M-am făcut analfabet.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi