Antagonism

Autor:Adina Speranta


Adăugat de: Adina Speranta

duminică, 19 mai 2019

De-ar fi să-mi crească în neștire aripi pe umerii de foc,
tot n-aș putea să zbor din mine, din iadul ce mă ține-n loc,
pământul m-a cuprins în brațe, și trupul meu e doar pământ,
cu cât privesc mai sus, îmi pare că sunt o piatră pe mormânt,
din el se-aude freamăt sumbru - al demonilor ucigași -
privesc spre soare din adâncul acestui suflet de ocnaș,
cu degete albite, strânse pe-ncheietura zilei reci,
mă-ntorc spre crucea mea tăcută... ”tu, de aici, nu ai să pleci!”
și-aș vrea să ardă în neștire aceste aripi fără rost
ce trupul vor să mi-l înalțe spre paradisul unde-am fost!

adina v.

12.05.2019


vezi mai multe poezii de: Adina Speranta


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CXCII.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Uneori, nu ”zburăm” nici dacă avem aripi :)
Mulțumesc, Florian, pentru popas.
Cu același drag! :)
Adina Speranta (autor)
vineri, 31 mai 2019



Mi-a placut mult, Adina! Chiar ti-as cam da dreptate: paradisul sufletului imi pare si mie foarte departe de paradisul trupului. Totusi, nu prea as taia cu inima impacata anumite aripi care se intampla sa acceada spre vreuna din cele doua inaltimi...
florianruse
joi, 23 mai 2019