Anotimpurile omului [The Human Seasons] - John Keats

Traducere de Octavian Cocoş

Sunt patru Anotimpuri într-un an;
Şi-n mintea unui om tot patru sunt:
O Primăvară înghiţind spontan
Lucruri frumoase, plină de avânt;
Apoi o Vară caldă, când senin
Va rumega tot ce-a trăit cândva,
Şi aspirând la tot ce e divin
Zboară spre cer; dar Toamna va-nmuia
Aripa lui, şi-atunci el va privi
Spre ceţuri indolent – de ce-i frumos
Nu-i va păsa, oricând se va ivi,
La suflet a ajuns neputincios.
Şi Iarna îl loveşte-ngrozitor,
Căci altfel ar uita că-i muritor.

Adăugat de: Octavian

vezi mai multe poezii de: John Keats



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.