Nopţii albe - Anna Ahmatova

Ah, uşa n-am închis-o eu
Şi lampa n-am aprins,
Nu ştii, cum obosită, zău,
Să dorm nu m-am decis.
Să cat coline, cum se sparg
In bezna din frunzare,
Voci îmbătate-n sunet vag,
Asemeni vocii tale.
Şi totul, că-i pierdut, să ştiu,
Că viaţa-i iad prin noi!
O, eu convinsă-am fost să fiu,
C-o să te-ntorci-napoi.

* * *
Eu veni-i aici din lenevie,
Mi-i totuna unde să tînjesc!
Tremură o moară-ntre coline,
Anii poţi să-i taci aici, firesc.
Peste pajişti molcome, uscate,
Trece o albină-n zboru-i mut,
Lîngă ţărm par nimfele visate,
Însă nimfele-au murit demult.
S-a-nteţit în umbră ca-ntr-o zare
Ţărmul larg şi tot albeşte blînd.
Peste plutitoarea întomnare
Lin luceşte luna, înnoptînd.
Totul pare nou, observ, uimită.
Proaspăt ghioceii amiros.
Tac. Eu tac, prea bine pregătită
Să fiu iar a ta , pămînt frumos.


Versuri tălmăcite de Traianus

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Anna Ahmatova



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.