Poezii despre Amintiri:

Eram cam slab, curgeau pieile albastre de pe mine,
dar de mic aveam un suflet cald şi prietenos,
datoritǎ cǎruia reuşeam sǎ depǎşesc destul de uşor
momentele dificile, sǎ le învǎlui într-un fel de blazare

În amurgul acela desǎvîrşit,
cocorul cu picioare de sticlǎ, cu aripi grele, de bazalt
fîlfîia lent pe deasupra capetelor noastre,

Ţi-e dor vreodată de firele de nisip ce-mi curgeau din păr când îţi treceai degetele prin ele?
Dar de surâsul de foc, de vară, de viaţă, ce mi-l implantai în minte?
Şi amintirile de seri amorţite şi nopţi de grele răsărituri cui i le laşi?
Nu vreau custodie pe ele, căci eu le-am achitat.

Crăciunul mă doare și nu-i ca odată
Mă ninge pe suflet cu stele și nori
Cărări viscolite, nămeți prin ogradă,
Și-un strop colind străbătându-mi prin pori.

Parfum de ţigară.
Pe buze scurm.
Mâini cu atingerea uşoară,
Privirea goală

A apus august într-un asfinţit sfâşiat
De o emoţie neîmpărtăşită de toamnă,
În care nu a avut timp să-şi spună sieşi adio,
Înainte să sferme sufletele precum frunzele.

Numai iarna știe
să îmbrățișeze în cristale albe,
până când tot cerul coboară
pe pământ,

Care este luna, din ce anotimp
Lumile clepsidrei s-au întors pe dos,
Chiar norii aceștia s-au urcat pe timp,
Au uitat și calea mersului pe jos?

cirezi de nuci goneau desculțe-n păr
și umbra lor nu ne făcuse cruci
din miez de fragi nu ne cădea vreun dor
nici ierbii calde nu-i eram năluci.

Se scutură de lacrimi bătrânii tei pe alei
Zadarnic aşteptară să audă paşii ei.
Trecut-au zile întregi de chipul nu-şi arată
Pierdută-n amintiri povară grea ea poartă.