Poezii despre Amintiri:

Un vapor aluneca ca o fantomă pe Dunărea liniştită.
De pe covertă admiram şesul îmbrăcat cu mii de flori,
Aveau culori din ochii şi sângele vărsat al luptătorilor ce au plecat.
Aici malul s-a surpat până când Icoana Sfântă singură s-a fixat.

Mergeți voi saltimbanci
De ţară însetaţi
Pe străzi și bulevarde,
Un nou spectacol cu venin,

Adesea luminile cerului ne privesc până-n zori.
Multe fapturi se nasc şi tot atâtea pier.
Nu voi întreba vraciul și nici savantul de venirea mea.
Nici ei nu știu. În final, fiecare îşi duce povara.

Aprindeți voi, lumina ce-o-nconjoară,
Marcați-o ca un început de drum,
Să nu rămână-n urmă numai scrum,
Să fie și în sufletul ei vară.

Pe sufletul lumii, răni mari și adânci
Se nasc din conflicte de gânduri;
Dreptul la pace nu-l are oricine !
Iar nimbul de liber, sub soarele terei,

Cine are conștiință pe pământ nu în gând,
Mai aude și-acum vocea lui tremurând,
Recitând de iubire, de părinți și de țară,
Versul lui îndulcind viața noastră amară.

Cu rugă în privire

În ziua cea fierbinte din luna lui Cuptor
Păşeam încet, cu trudă și pasul obosit,

E jale și tristețe în Ardeal,
Românii pribegesc iar în cirezi,
Sunt alungați din case de blestemul hural
Adus pe-aceste plaiuri de honvezi.

O veste aleargă ca fulgerul în nori,
Pe unde, la radio, pe fulg de ninsori,
Au sosit minerii din Lupenii de Jii,
Blânzi ca niște zmei, îs numa’ vreo cinci mii,

Lacrimi refuză să golească
sufletu-mi plin de durere,
ce zace tăcut pe marginea unui pahar
ciocnit între prea târziu... şi prea devreme...