Poezii despre Amintiri:

Vise se sparg în valuri
De suferinţă tăcută,
Ce scaldă în zgomot disperarea
Minciunii ce se pierde

FOTOGRAFII

Nu-mi amintesc când au plecat cu toţii,
Unchi şi mătuşi, bunicii şi părinţii,

Un singuratic cânta îngândurat la chitară,
Trăia muzica în care există ideea de teamă,
Ceva ce se ridică și nu mai atinge solul,
Ceva de necontrolat, dar care alină dorul.

Bunul și al său hotar

Târziu e ceasu-n noapte și-mi este tare frig
Aș vrea să ațipesc, dar gânduri râd în hohot,

ȚI-AU ÎNFLORIT SALCÂMII, MAMĂ

Măicuța mea, sunt toți salcâmii-n floare
Și-i plin drumeagul ce dădea-n văioagă,

Cât de frumos era acasă,
Copil fiind în satul meu.
Chiar de munceam și-o zi întreagă;
Nimic nu mi se părea greu.

Sub furoul fin şi roş
Sfârcuri, perle aurii
Îmi zâmbesc ca unui moş
În costum uşor de schi.

Atât de tânăr şi curat
Mǎ avântam pe bulevard,
Cu sânge în obraji fardat,
Ochiam fetiţele prin gard.

Mi-e dor de pana lor


În zilele cu neguri, nostalgicul m-apasă,

cum să mai fiu ca altădată,
când ochii mi-s atât de goi,
în capul tencuit cu pleavă,