Poezii despre Amintiri:

Timpul

Destrămatu-s-a degrabă
Visul alb al tinereții

Au trecut ani, dar și acum
Cu desăvârșire îmi lipsești,
Mi-e dor de sufletul tău bun,
De tot ce-ai fost și nu mai ești.

Amintirile în suflet,
Muze sunt pentru poet
Şi acesta are gânduri
Aşezate rând în rânduri

De-ai şti tu, câte nopţi şi câte zile,
Mă culc cu tine-n gând şi nu mi-e bine.
Şi noaptea parcă nu se mai termină,
Şi ţie-ncerc să nu-ţi găsesc vreo vină.

Cel care se avânta deasupra norilor învolburați
Brăzdând văzduhul, râzând chiar de condori
S-a contopit cu pământul. Nu are chip, nu vede.
Cimitirul este verde și copiii înalță zmeie din hârtie.

CinemAG
Pe bulevardul larg cu pomi udaţi de primărie
pe asfaltul proaspăt
pe care licăresc umbrele marilor reclame de neon

Adrian Păunescu s-a născut din undele zorelelor proaspete,
Și-a hrănit spiritul cu seva neprețuită a virtuților dacice,
Și acest luceafăr al poeziei s-a metamorfozat din om în zeu ,
Destinat să treacă peste veacuri geniul românului său.

În aer bocete plutesc
Sub soarele de iarnă,
Iar porumbei neliniștiți
Pe margini stau neprihăniți

...astăzi odaia mare

SânPetru şi Dumnezău coborau ades la taifas
şi Buna avea pregătită mereu odaia mare

Pășeai rapid în lumea palmei mele,
Cu tălpi nesigure la răsărit,
Când mă priveai în ochii tăi cerești,
Să te ridic în brațe-mi de iubire.