Poezii despre Amintiri:

Tangenta timpului, speranța,
amprentă autentică a bucuriei
rostită pe litere,
în diminețile cu soare la ferestre.

DUNIA PĂLĂNGEANU

ÎNGER OSTENIT

În ochii amintirii mi-am văzut și viitorul
Dezastru total război cu toată lumea Ră
nit pe toate fronturile Răni din cap până-n
picioare Singura scăpare copilăria Însă ea-i

E-atâta primăvară-n ochii tăi
secundele-mi vorbesc încet, mahmure,
crestând cu lacrimi florile de tei
sub ropotul amiezii, căzut, ca să te fure.

Ce mai faci, călătorule?
Altă dimineață cu bagaje
Și planuri riguroase
gata să-ți fie date peste cap?...

E greu să mai pot ține-n frâu
Atâtea amintiri ce vin grămadă
Mi-e dor de merii din ogradă
Și de plăcinte „poale-n brâu”

Pe sub fuiorul casei lacrimi curg
țesând din frunze miriști de albastru
și-n vuietul de toamnă, în amurg,
aprind făclia dorului sihastru.

Prin grădini de timp uitate
Huzuream ca un hoinar,
Iar pe drumuri desfundate
Grijile n-aveau hotar.

Mai lasă-mă puțin...
O clipă, o oră -
n-are importanță...
Soarele mai are-o groază

Răul lăuntric, e fiara cea hâdă
Ce mintea distruge și gânduri imundă,
Fiara din sânge se dezvoltă latent,
Mirificul din suflet se mistuie lent,