atât de aproape
fără apărare unul în fața celuilalt
cu buricele umede degetele se împing
să prindă momentul când totul alunecă
spre exteriorul
catifelat la atingere
gândul că-mi poate scăpa
senzație nouă de sete
localizată precum un virus între amigdale
incită
terminațiile nervoase cu nevoia de spațiu
reclamă punerea în posesie-
iubirea
uitarea cu mâna ei fină renunță la oameni
în timp ce cobori
îmi amintesc drobul de sare din ieslea taurilor
neînvățați la jug
simți gustul unei prefaceri din vintre
îți mângâi părul și vorbesc în somn
next door to alice
ce alt bărbat a mai dormit dansând pe cărbuni aprinși
ne mișcăm în același ritm
transpirația formează o cascadă cu urși ce pândesc
somonii veniți la depus
reprimarea dorinței este mai rea decât moartea
până în cele mai intime stări
îți mușc umerii
gâtul
urc cu limba spre lobul urechii
pielea se desface în pori dulci-amărui
stropii pe limbă
instinctul îți desface de la genunchi
coapsele
te despică
degetul unei primăveri din stomac
umple golul lăsat de nevoia ținută prea mult timp
cu mâinile legate mă săruți
de jur împrejur
îți desfac fiecare foaie verde de carne
trezită la viață
zemoasă
lovește fiecare perete
pierde câte un nerv
din striațiile pline
de sevă
stau între tine și plăcerea de-a elibera încet
explozia
cu picioarele după mijlocul meu
intri în starea numită extaz
prinși în aceeași mișcare cinetică
organele noastre se lichefiază în timpul refluxului
ne mușcăm limba
de parcă am face dragoste cu buzele
strălucitoare
lipicioase
una spre cealaltă
până lava
se răcește înainte să încolțească
grâul de azi
bătăile inimii
din ce în ce mai ușoare
fac totul sa se întoarcă la viață
precum țărâna înapoi la țărâna
pe care am ars-o
vezi mai multe poezii de: dan petrut
Detalii poezie:
Distribuie pe: