Rondelul dezastrului mondial - Alexandru Macedonski

Nori se bat la orizon.
Tot apusul sângerează.
Urlă groaznic un ciclon,
Sena din adânc oftează.
Bubuiri ce nu-ncetează
Sunt un tunet unison.
Nori se bat la orizon.
Tot apusul sângerează.
State noi se-nființează,
Prăbușit e câte-un tron —
Moartea-și plimbă monoton
Coasa ei ce vieți retează. —
Nori se bat la orizon.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Alexandru Macedonski



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.