Scandal de interes familial - Adrian Păunescu

După atâtea ce s-au strâns,
Dezastrul trebuia să fie
În hohotul de râs și plâns,
În viscol și în sindrofie.

Și ce mai poate fi-ntre noi,
Când eu, suflând în lumânare,
Cu toate rănile vâlvoi,
M-am scufundat în iarna mare.

Dintr-un coșmar nedeslușit,
Reproșuri, țipete și șoapte,
Până azi-noapte te-am iubit,
De n-ar fi fost această noapte.

Acum e frig până la gând,
Mai sunt un mecanism minuscul,
Când viscolul, în răni urlând,
Mă și preface-ncet în viscol.

Mă simt infirm și neîntreg,
La toate-acestea care fi-vor
Și, chiar de-aș vrea să te-nteleg,
Cu ce să te-nteleg, cu vifor?

Nimica nu mai poate fi,
Că inimile sunt departe,
Când nu ne mai putem iubi,
Să nici nu ne urâm de moarte.

E numai iarnă-n amândoi
Și ne-au intrat nămeți în sânge
Și legătura dintre noi
E acest viscol care plânge.

24 ianuarie 1998

(Deromânizarea României, 1998)

Adăugat de: viorel tgv.

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.