Dezolant răpăie ploaia pe străzile ude,
Asfaltul negru şi rece sticleşte în piaţă.
Trec taxiuri vibrând vaporoase prin ceaţă,
Fâşâitul lor lung, pe asfalt se aude.
Ah, taxiuri lovind omull slobod din faţă,
Oglinzi înnecate de ploaie ce par să asude!
Suflet gol, clănţănind în lăstarii de paparude,
Fata se trânteşte şi urlă, bolnavă de viaţă.
Şi-a descoperit dintr-o dată sufletul negru ca smoala;
Ar abandona viitorul, casa, prietenii, şcoala;
Se şi vede acum pe asfalt doborâtă.
Îşi urăşte coapsele, sânii, trupul de ceară,
Ploaia continuă să curgă din ceruri amară,
Convulsiv ea îşi zbuciumă umerii, zicând că-i urâtă.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Detalii poezie:
Distribuie pe: