Acea privighetoare, ce-n noaptea liniştită - Francesco Petrarca

din volumul "Petrarca-Sonete"- traducere de Lascăr Sebastian(Editura Tineretului-1959)


Acea privighetoare, ce-n noaptea liniştită
Îşi plînge puii, poate, sau de dragul de ei tovarăş,
Văzduhul şi cîmpia le umple iar şi iarăş
Cu melodia-i tristă şi-atît de iscusită.

Şi parcă noaptea-ntreagă cu mine-odată plînge:
De soarta mea amară mereu mi-aduce-aminte.
Şi doar de mine însumi mă plîng. Căci slaba-mi minte
Crezu că Ea e zînă şi Moartea n-o înfrînge.

Ah, uşor se-nşeală un om încrezător!
Puteam gîndi că, iată, limina ochilor
În ţărnă se preface, deşi dumnezeiască?

Azi ştiu: această soartă sălbatecă mă-nvaţă
Că nu-i pe lume- pradă jelaniei în viaţă-
Vreo desfătare dragă pe veci să dăruiască.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Francesco Petrarca



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.