După mamă sunt vrâncean,
După tată mi-s oltean.
În Muntenia dau târcoale
Unui borş de perişoare,
Iar de nu mă urc pe cal
Beau pălincă din Ardeal.
Pun plăcinta dobrogeană
Ca pe-un plasture pe rană,
Însoţită de-o răchie
Din Banat, drept temelie.
Când greşesc, îmi asum vina
Şi mă rog în Bucovina,
Să mă ierte de păcate
Mănăstirile curate.
Am prieteni în Crişana
Şi recent eu mi-am dat seama
Că îmi place-n secuime,
Cum îmi place şi-n săşime.
Sunt român şi mă simt bine
În cămaşa de pe mine.
România-nseamnă „acasă”
Şi-i un loc de care-mi pasă.
vezi mai multe poezii de: Mihai_Manolescu
Detalii poezie:
Distribuie pe: