Ținutul roșcovan ca un obraz lipovenesc
îl cunosc. Toată vara la el mă închin.
Dar azi e-n cutele priveliștii ceva străin,
și cucuvăile țipă de mă amețesc.
Parcă-acum întâia dată aș descoperi
că absența iubirii devoră, neauzit,
năvoadele zilei și ale serii, ca un acid,
de nu mai prind hamsii, nici poezii.
Toate se petrec fără mine. Vin scrisori
pe alte adrese. Întâmplările m-au uitat aici,
între nisip și stele. Nu-mi cată pricină nici
certărețul vânt, nici ceilalți zburători.
Dând clipei brânci, ajut vara să treacă și caut
să născocesc un surâs, o durere, – un sărut
încă neîntâmplat, încă necunoscut,
cu care-n fața toamnei să mă laud.
Distribuie: