Abandon

marți, 15 aprilie 2025

În noiembrie, ceață pe drum și frig
Drumul pavat e umed și frânt
Bate vântul rupe crengi la pămînt
Nici zare de om nici țipenie.
Un câine, nenorocit și zgribulit de frig
Umed, împuțit și înfometat în fața catedralei, incepe a plânge.
Trec pe stradă încordat, rebegit
Mort de beat, consolat de paharul ridicat
De 25 de ori cu ceva tare, ce-l simțeam pe gât.
Surprind privirea câinelui afurisit tremurând,
Mă opresc și îl privesc în ochii de mort
Înțeleg, singurătatea are valoare
Și diferența, nu e nimic sfânt
Decât că pe mine ma lăsat iubita
Iar pe câine stăpânul urgisit
Pe naiba halal de trist ,
Acest sentiment nu alege timp sau ființă
Suntem abandonați și moina ne spală, oasele lasând pietre în spirit.
În cel mai bun caz câinele aparține cuiva are zgardă
Eu însumi doar mie mă dispun mi-e destul pe-o viață necaz
Și femeia n-o bat ci o las
Iar pedeapsa mai aspră să fie
La moment de răscruci amintirea de mine.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.