*** Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea – strofă LI – strofă LXXV - George Gordon Byron

Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LI


Așa te-ai arătat lui Paris oare?
Ori mult mai fericitului Anchise?
Ori mai zeiască, mult mai orbitoare,
Cum când pe Marte dragostea-l ucise
Și chipul ca pe-un astru pur din vise
Ți-l contemplu, pe-ai tăi genunchi stând, blând,
Cu ochi ce-n ochii tăi și-i pironise,
Cât ca din raclă tu, cu foc flămând,
Pleoapa-i sărutai și fruntea, rând pe rând?



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LII


Chiar zeii, arși de-ai dragostei fiori,
Muți, uită de plămada lor zeiască
Și-ajung și ei ca bieții muritori.
Olimpiene clipe să trăiască
Și omul poate, dar curând, trupească,
Povara lui de lut din nou l-apasă.
Ei, și? E-n stare el să făurească
Din ce a fost și-o fi, miraculoasă
Statuie, ca a ta, pentru vecii frumoasă.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LIII


Cunoscători, artiști, imitatori
Descrie formele-astea minunate,
Contururile suple, de ninsori
Și-a marmurei nespusă voluptate;
Descrie ce descrie nu se poate,
Dar nu-mi turbure suflul lui banal
Oglinda frumuseții multvisate
Pe care cerul, ca-ntr-un pur cristal,
În suflete o oglindește ideal.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)






Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LIV


În Santa Croce sunt cenuși divine
Ce-o fac mai sfântă, colb ce-i nemurire
Prin sine – chiar un fir de-ar mai rămâne
Spre-a ne aminti trecuta strălucire
A unor genii demne de cinstire,
Titani și prin gândire, și prin arte.
Michel Angelo, Alfieri-s fire
De colb – și Galileu, cu cruda-i moarte;
Machiavelli – apoi, toți genii fără moarte.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LV


Ca elementele primordiale,
Ce-s patru, ei puteau crea o lume.
Italia. Vreo țară-n ani de jale,
N-avea atâția oameni de renume;
Al tău cer luminat chiar și acum e,
Căci o divină forță te-ncunună
Cu raza ei – și pot să spun, anume,
Că demn e astăzi de cântat pe strună
Canova, precum cei din vremea ta străbună.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LVI


Dar ai Etruriei trei fii iluștri,
Petrarca, Dante și acel ce-o sută
Povești de dragoste-n trecuții luștri,
A scris – poet în proză nentrecută,
O, unde-s? Unde li-i cenușa mută,
S-o deslușim de alta, mai de rând?
În țară marmura-i necunoscută,
De n-au statui? Au ceasul morții când
Bătu, nu i-a primit ai patriei pământ?



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LVII


Rușine, vai, Florența! Dante zace,
Ca Scipio, departe-ntre străini,
Că-n vreme de civil război rapace
Proscris a fost de-ai lui, de florentini!
Zadarnic de căință mare plini,
L-adoră strănepoții lor acum!
Al lui Petrarca laur prin vecini
Crescu – și chiar de-ți fu răpit postum,
El nu-ți aparținea, Florența, nicidecum.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LVIII


Ci zace aici Boccaccio măcar?
Au nu și dânsul gloria-ți innimbă?
Au vreun reqviem i se cântă-arar?
Nu-ți dete el o de sirenă limbă?
Ce orice son în muzică ți-l schimbă?
O, șleahta de bigoți n-a vrut de fel
Ca omul ce prin cimitir se plimbă
Trist să suspine, recules nițel,
Spre-a nu se crede că suspinu-i pentru el!



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LIX


Nu-n Santa Croce-acoperiți cu lutu-s!
Dar oare-n vechea Romă, n-au oprit
Să se rostească numele lui Brutus
Când Cezar fu-ngropat, dar pomenit
Abia ce-a fost? Ravenna însutit
Mai fericită-i că pe Dante-l are,
Ea, ultim scut al unui strat strivit!
Petrarca-n Arqua doarme – și te doare,
Florența-n van că-ți pierzi, prin asta, din splendoare!



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)






Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LX


Ce-i piramida ta de nestemate,
Porfir, agate, jasp pe oseminte
De duci-neguțători împrăștiate?
În ale lor de marmură incinte
Nu calci cu-atât adânc respect fierbinte
Cum calci pe iarba proaspăt înstelată
De rouă, de pe simplele morminte
De barzi a căror operă-nsemnată
Măreț Mausoleu al Muzelor se-arată!



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LXI


Sunt multe de-admirat în sanctuarul
De pe-al lui Arno mal – de la Sculptură,
La rora ei care-și revarsă harul
Culorile de curcubeu când fură.
Dar eu mai fermecat sunt de Natură.
Omagiez și arta-n galerii,
Și-a geniilor dăruire pură,
Dar nu cu simțăminte-atât de vii
Ca-n munți, pe mal de râu, pe dealuri și câmpii, –



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LXII


Căci iată-mă pe-al Trasimenei lac
Unde, prin defileurile-abrupte,
Romanii-au îndurat fatal atac.
Văd cum prin vicleșuguri nentrerupte,
Cartaginezu-i face să se lupte
Chiar între râu și munți... Văd cum demente,
Strivite legiuni, din largi răni rupte
Adapă ale râului torente
Și secerate cad cu tot cu armamente, –



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LXIII


Precum un codru frânt de vânt năpraznic.
Orbiți de lupte, gemete, blestemuri,
Simțeau numai acel carnagiu groaznic;
Nu simte omul, în cumplite vremuri,
Al Firii farmec, linul frunzei tremur,
Cum n-au simțit, întinși pe scut, soldații
Sub ei cum crapă glia de cutremur,
Căscându-le, pentru mormânt, largi spații.
Orbite sunt de tot, în luptă, două nații!



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LXIV


Era pământul luntre clătinată
Sub ei, purtându-i spre Eternitate.
Vedeau oceanu-n jur, dar cum să poată
Vedea spre ce tărâmuri vântul bate?
Uitau de legea Firii nendurate
Și spaima ce, când zguduiți sunt munții,
Par valuri turmele înspăimântate,
Și păsări fug, și oamenii, mărunții,
Și-arată groaza muți, prin încruntarea frunții.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LXV


Azi Trasimene e plăcută gazdă,
Căci lacul i-i oglindă argintie
Iară pe șes doar plugul trage brazdă.
Bătrânii arbori sug o sevă vie
Din leșuri ce-au căzut pe-aceea câmpie;
Din acea zi de încleștări nătânge
Un pârâiaș cu unda lină-nvie:
Îi spune Sanquinello, și răsfrânge
În nume-al luptelor de-atunci prinos de sânge.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)






Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LXVI


Dar tu, Clitumnus! N-a fost râu nicicând
Ca tine, ispitind naiade goale
Să-și scalde trupu-n val mai clar, mai blând.
Pasc tauri ierbile pășunii tale
Și albi se fac – demni zei pășind agale
Ai apelor cu unde pururi line.
La tihnă-ndeamnă ei – și-a morții jale
N-a vărsat sânge-n valuri cristaline
Ce-s loc de scaldă-al frumuseților divine.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LXVII


Un templu cu contururi delicate,
Aproape de al tău ferice mal,
Îți poartă numele; sub el, curate,
Clipocitoare sub clin lin de deal,
Îți porți tu undele de pur cristal.
Pești sclipitori ades din apă saltă
Și-arar, plutește-un nufăr rupt pe val
Spre unde albia-i mai puțin înaltă
Și undele povești spun, strânse laolaltă.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LXVIII


Și Geniului locului închin
Un rând – căci dânsul fruntea cu răcoare,
Blajin, ți-o mângâie-n zefirul lin.
Pe mal de râu când inima tresare,
Priveliști când o farmecă în soare
Și-o curăță de-al vieții colb o clipă,
Prin sfânt botezul Firii – nu lui oare
Ai mulțumi se cade, că-nfiripă
Peste plictisul tău a vrăjilor risipă?



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LXIX


Cascada! Ah, Velino-n repezi smulgeri,
Cazi în genuni de-al tău șuvoi săpate!
Cascada! Muget și iuțeli de fulger,
Vârtej de spume spre adânc surpate!
Un Iad al Apelor ce, torturate,
Vuiesc și urlă strânse-n strâmte scocuri.
Sudoarea-i ca din Phlegeton răzbate
Și de abrupții stei se-agață-n smocuri,
Ce stau ca martori crunți la ale morții jocuri, –



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LXX


Ce spumele le-azvârl spre cer, ea iară
Să cadă-n chip de ploaie nesfârșită,
Din nor ce-nrourări de primăvară
Revarsă peste iarba primenită,
De pare de smaralde mii stropită!
Ce hău adânc! Din stâncă-n stâncă-și saltă
Titanul apei forța lui cumplită
Și sfarmă roca dură ce-o asaltă,
Tăindu-și larg drum prin căderea lui înaltă, –




Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LXXI


Părând coloana lui ce urlă, fierbe,
Al unei mări în naștere izvor
Ivit din munte-n icnete acerbe,
Ca un de lume nouă creator,
Ori mama râurilor, din pripor
Spre văi urnind a apei colonadă –
E Veșnicia-n mers nimicitor
Ce vrea să aibă lumea-ntreagă pradă,
Privirea îngrozind cu muget de cascadă,



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)






Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LXXII


De-o înspăimântătoare frumusețe!
Dar Iris, din arc magic, în zori, prinde
Cu vii nuanțe ochiul să-l răsfețe,
De parcă-n inimi triste, suferinde,
Dor înzecit de viață ar aprinde.
Cât totul sfarmă-n jur tălăzuirea,
I-i zâmbetul speranțelor merinde,
Și parcă vezi cum, înfruntând chiar Firea,
Demenței prin surâs răspunde-n veci Iubirea.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LXXIII


Cum Apeninilor le văd iar zimții,
Ca Alpi în fașă i-aș cânta puțin,
De nu m-ar fi vrăjit mai mult părinții
Cu măreția codrilor de pin,
Lavina prăvălind-o din senin.
Văzut-am piscul Jungfrau, cu zăpadă
Nicicând călcată de picior străin,
Mont Blac-ul cu-a ghețarilor corvoadă
Și Munții Chimari, stând trăznete să-i roadă, –



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă LXXIV


Vechii-Acroceraunieni ai spaimei;
Mi s-a părut că-i vulturu-n Parnas
Spirit al locului și crainic Faimei,
Înnalt zburând și iute... Fără glas,
Ca un troian pe Ida am rămas.
O, nu sunt Apeninii ca Olimpul,
Ori Etna, Atlas, Athos – ce-au atras
Al lirei har ca să le cânte nimbul.
Demn de Horațiu e doar Socrate tot timpul, –




Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea
– strofă LXXV


Căci pare, peste șes, val spumegând
Ce, înainte de-a muri pe plaje,
Încremenește-n aer... Ca oricând,
Savanții vadă clasice miraje
În acești munți! Citeze ei pasaje
Din barzi latini care odinioară,
Mi-au strâns copilăria în corsaje,
Încât nu pot să știu pe dinafară
Ce dascălii severi cu sila mă învățară,



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron