Ploua cu mir și stropi băteau în geam,
Un nor bicolor se ascundea pe cer,
Un vânt puternic fluiera în delir,
Și era toamnă peste tot în lume.
Lunecau satanicele umbre,
Pe bolta violetă ca-o poetă solitară;
Cu mâna încremenită pe condei,
Și mirosea întreaga ei odaie,
A îndoliat parfum de trup în fantezie,
O doină amară sprijinită pe-o masă,
Cu griul sprijinit peste tăceri,
Și c-un fotoliu dintr-un decembrie-nghețat.
Ardea în lampă promoroaca ca-o simfonie;
La poluri ziua devenea întuneric,
Citeam pe fața ei zăpada pământie,
În corpul viu căzut peste jăratec.
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Detalii poezie:
Distribuie pe: