Sub o singură stea - Wislawa Szymborska

Cer scuze întâmplării că sunt necesitate.
Şi tu, necesitate, mă iartă de greşesc.
Să nu se supere fericirea că o iau drept a mea.
Să uite morţii că abia mai mocnesc în memorie.
Cer scuze timpului pentru infinitatea lumii
scăpată-o clipă din vedere.
Vechii iubiri cer scuze că prima e cea nouă.
Iertaţi-mă, războoaie de demult, că vin cu flori acasă.
Deschise răni, iertaţi-mă şi voi, că-n deget mă înţep.
Pentru discul cu menuer cer scuze celor din abis, ce strigă.
Şi pentru visul de la cinci, din zori, celor aflaţi în gări.
Iartă-mă, tu, speranţă asmuţită, că uneori de râs mă prăpădesc.
Şi voi, pustiuri, milostive fiţi, că nu alerg cu lingura de apă.
Tu, acvilă, de ani aceeaşi, şi în aceeaşi colivie,
ţintă privind fără să mişti în tot acelaşi punct mereu,
mă iartă, chiar de-ar fi să fii numai o pasăre-mpăiată.
Copacului tăiat cer scuze pentr-ale mesei lungi picioare.
Şi marilor enigme, scuze, pentru măruntele răspunsuri.
Tu, adevăr, nu-mi da vreo importanţă.
Tu, profunzime, bună fii cu mine.
Iar tu, a vieţii taină, rabdă din trenă fire să îţi smulg.
Fiindcă arareori te am, nu m-acuza, tu, suflet.
Cer scuze tuturor de faptul că pretutindeni nu pot fi.
Cer scuze tuturor că nu ştiu să fiu ca fiecare-n parte.
Ce ştiu, e că-n această viaţă nu mă justifică nimic,
fiindcă eu însămi stau în a mea cale.
Nu mă huli, tu, limbă, că vorbe grave-ţi cer
şi-apoi le-adaug trudă, uşoare să arate.



traducere de Passionaria Stoicescu şi Constantin Geambaşu,

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Wislawa Szymborska



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.