Pe când înflorea liliacul – 6 - Walt Whitman

Un sicriu care trece pe străzi și drumeaguri,
Noapte și zi, un nor negru pe țară,
Cu pompa flamurilor funerare, prin orașe cernite,
Cu însăși spectacolul Statelor în picioare ca niște femei
în văluri de crep negru,
Cu procesiunile, lungi șiruri șerpuind
și lumânările lor în noapte,
Cu nenumărate torțe arzând, cu marea
tăcută de chipuri și capete descoperite,
Cu năsălia așteptând, sicriul sosind și fețele
întunecate,
Cu imnurile izbucnind din miile de voci
înălțându-se solemn și puternic,
Cu toate glasurile bocitoare ale corului funebru
revărsate asupra coșciugului,
Bisericile abia luminate și acordurile de orgă,
– în vreme ce tu călătorești printre aceste viziuni
În sunetul clopotelor care bat, bat fără încetare,
Iată, sicriu ce treci încetișor,
Eu îți ofer ramura mea de liliac.


Traducere Mihnea Gheorghiu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Walt Whitman