Cântec pentru toate mările, toate corăbiile – 1 - Walt Whitman

Astăzi înalț o rostire scurtă
și aspră,
Închinată corăbiilor care străbat mările, fiecare cu
stindardul sau cu semnalizările ei,
Închinată eroilor fără nume care veghează sau
muncesc din greu pe aceste corăbii;
închinată talazurilor care se întind până
dincolo de zare,
Închinată spulberei mării și vânturilor care doinesc
și suflă neîncetat,
Vreau ca din această rostire a mea să se înalțe un
cântec pentru matrozii tuturor popoarelor
Dârz, întocmai ca o aprigă vâltoare zbucnind dintr-o
dată din adâncuri.

Vreau să-i proslăvesc pe căpitanii mărilor, fie tineri,
fie bătrâni, pe secunzii lor și pe toți
marinarii destoinici,
Oamenii aceia ai mării, tăcuți – adevărată elită,
– pe care soarta niciodată nu-i poate
surprinde și nici moartea speria,
Pe care tu, bătrâne ocean, îi chemi la tine tainic,
pe ales,
Oameni pe care tu, mare, ce de-a lungul veacurilor
alegi semințiile și unești popoarele,
Îi alăptezi ca o bătrână doică veșnic încruntată
și în care parcă ai fi aidoma întrupată,
Fiindcă, neînfricați și veșnic nepotoliți, asemenea
ție, sunt acești oameni ai mării.

(De-a pururi, pe apă și pe uscat eroi se vor naște –
unul câte unul, sau doi câte doi –
De-a pururi, supraviețuiește spița lor fără ca
vreodată să se stingă și – oricât de rari
ar fi eroii – sunt totuși destui ca sămânța
lor să nu piardă.)



Traducere Mihnea Gheorghiu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Walt Whitman