Cântec despre mine – 51 - Walt Whitman

Trecutul și prezentul se ofilesc – le-am umplut,
le-am golit,
Și-s gata să-mi umplu și partea de viitor.

Voi, câți m-asculți! Ce aveți a-mi încredința?
Priviți-mă-n față câtă vreme aspir dezmierdarea
fluidă a serii.
(Vorbiți-mi deschis, nimeni altul n-ascultă și
stau doar o clipă.)

Mă contrazic cumva pe mine însumi?
Foarte bine, atunci, mă contrazic.
(Sunt vast, cuprind mulțimi în mine.)

Mă îndrept către cel mai aproape, aștept
lângă ușă.

Care din voi și-a făcut nartul? care-a sfârșit
de cinat mai-nainte?
Cine dorește să se plimbe cu mine?

Spuneți-mi înainte de plecare! Să nu vă hotărâți
când va fi prea târziu!



Traducere Mihnea Gheorghiu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Walt Whitman



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.