Anii modernității - Walt Whitman

Ani ai modernității! ani ai faptelor încă neîmplinite!
Orizontul vostru se înalță — îl văd deschizându-se spre drame mai mărețe;
Nu văd doar America — nu văd doar națiunea Libertății, ci și alte
națiuni pregătindu-se;
Văd intrări și ieșiri grandioase — văd noi alianțe — văd
solidaritatea raselor;
Văd acea forță înaintând cu putere irezistibilă pe scena
lumii;
(Oare vechile forțe, vechile războaie, și-au jucat rolul? s-au încheiat
actele ce le erau proprii?)
Văd Libertatea, deplin înarmată, victorioasă și plină de mândrie,
cu Legea de o parte și Pacea de cealaltă,
Un trio colosal, pornind la luptă împotriva ideii de castă;
— Ce deznodăminte istorice sunt acestea spre care ne îndreptăm atât de iute?
Văd oameni mărșăluind și contra-mărșăluind cu milioanele;
Văd frontierele și hotarele vechilor aristocrații sfărâmate;
Văd semnele de hotar ale regilor europeni înlăturate;
Văd în această zi Poporul ridicând propriile sale borne (toate celelalte
fac loc);
— Niciodată nu s-au pus întrebări atât de tăioase ca în această zi;
Niciodată omul de rând — și sufletul său — n-au fost mai energici, mai asemenea unui zeu;
Iată! cum îndeamnă și iar îndeamnă, nelăsând nicio clipă de odihnă maselor;
Pasul său îndrăzneț calcă pretutindeni, pe uscat și pe mare — colonizează
Pacificul, arhipelagurile;
Cu vaporul cu aburi, cu telegraful electric, cu ziarul, cu
formidabilele mașinării de război,
Cu acestea și cu fabricile ce se răspândesc în lume, el leagă între ele
toate ținuturile, toate continentele;
— Ce șoapte sunt acestea, o, ținuturi, ce aleargă înaintea voastră,
trecând pe sub mări?
Oare toate națiunile comunică între ele? va bate o singură inimă
în pieptul globului?
Se încheagă oare umanitatea, ca un tot unitar? — căci iată! tiranii tremură,
coroanele pălesc;
Pământul, neliniștit, înfruntă o nouă eră, poate un mare război divin; Nimeni nu știe ce va urma – astfel de prevestiri umplu zilele și
nopțile;
Ani profetici! spațiul dinainte, pe măsură ce pășesc și încerc în zadar
să-l străpung, e plin de năluci;
Fapte nenăscute, lucruri ce vor fi curând, își proiectează formele în jurul meu;
Această goană și arșiță incredibilă – această stranie febră extatică a viselor,
O, ani!
Visele tale, o, an, cum pătrund ele prin mine! (Nu știu
dacă dorm sau sunt treaz!)
America și Europa de până acum pălesc, retrăgându-se în umbră în urma mea,
Cele ce urmează să se împlinească, mai gigantice ca oricând, înaintează, înaintează spre mine.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Walt Whitman