Temutul vânător - Vladimir Streinu

Cu flinta grea, cu tolbă și corn la cingătoare,
Pășesc în văzul lumii la cruntă vânătoare.
Rămas însă de poteri, sub catarămi și zale,
Cucernic, un călugăr grijește de-ale sale.
Eu sunt dintr-al acelui Sfânt Hubert moale cin:
Văd cerbul, plec genunchiul, las pușca și mă-nchin.
În zori, când intru-n codru să caut vieții-mi firu-i,
Pe frunte scutur ramul de rouă și mă mirui;
Aplec în taină creștet și frunze iertătoare
Pun bune mâini asupră-mi a binecuvântare.
Văzându-l în odăjdii, unui gorun al meu
M-am spovedit o toamnă ca unui arhiereu.
O, frații mei jugaștri și paltini și arini,
Mă simt greșit, tulpină umblând în rădăcini,
Trunchi înnodat sub drepți stejari, prea liniștiții,
Un strâmb eres în miezul acestei verzi justiții.

Căzut din începuturi Ia omenească treaptă,
Mă nevoiesc zadarnic la firea voastră dreaptă.
La fruntea de arhangheli cu glezne în ferigi,
Înalți cum nu-s pe ziduri înalte de biserici;
Poftesc la veacul dulce, nemăcinat de ornic,
La somnu-vă nici moarte, nici viață, și statornic
Vegheat de luminoșii ochi mari căpriorești,
Gălbii ca untdelemnul în sfinte-albe cești.

Și-apoi cu flintă, tolbă și corn la cingătoare,
Mă-ntorc de la vestita-mi temută vânătoare.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Vladimir Streinu