Poezii despre Vise:

Extaziată iar au înnebunit salcâmii Dragostea
m-a scos la iarbă verde Acasă la Mihai Eminescu
Lacul suspendat între două lumi
M-a îngenunchiat Cu urechea la pământ

E timpul fraţilor mă dor
toţi nervii la televizor
istoria contemporană vai
pe sus e luată de tramvai

Foaia geme iar de stele
zău ce poezii rebele
mâna mea ca o erată
ce poet aș fi măi tată

Burtăverzimea contemporană trage de
priponul libertății și trage Poate poate
își ia zborul Însă continuă și continuă bă
lăceala în mocirla călduță a prezentului

Poetului e dor de-o grea singurătate
Singurătatea lui nu-i e de-ajuns
El caută în lume o cetate
Acolo unde nimeni n-a pătruns.

Joc șah cu îngerul de pază
eternitatea trece mai ușor
eu mut un cântec el o rază
și Dumnezeu se uită la vizor

Înainte de toate,
Tu Moarte: mori!
fă un duș-
vin și eu acuș'.

Luna-și varsă focul tandru prin umila mea odaie,
Luminează din oglindă presărând stropi de văpaie,

Își strecoară lin argintul noaptea-n fâlfâiri de clipă

M-am resemnat intr-uitarea,
Chipului de mult apus
Si-am rastignit vechea-ntrebare,
Ce vesnic aprig m-a rapus.

În cântecul frunzelor
Cu ochii-nchiși eu zbor
Și nimic nu mai rămâne
Decât un călător.