Vinovatul de ieri, vinovatul de azi

marți, 17 martie 2015

Precum visul prinde aripi către stele sclipitoare,
răsărind ca mândra lună peste-al nopţii calm ocean,
netrăite sentimente îşi pornesc a lor vâltoare,
valuri, vuiete, vârtejuri în al vieţii alean.

Spumegă învolburate doruri nemaiîntâlnite
și lovesc nevolnicia unui mal de mult uscat,
ce-şi trecuse în uitare valurile arvonite
unei clipe de iubire şi al dragostei păcat.

De mă-ntrebi a cui e vina pentru astă’ feerie,
când torente de iubire se cuprind cu-al vieţii val,
formând dolii sau vârtejuri, a iubirii dulce vrie,
eu răspund c-a fost Destinul şi-al lui tainic areal.

De amor cuprinsă-i clipa căci am întâlnit fiinţa
aducându-mi ape limpezi, în prea negru suflet trist.
Luminând a mele gânduri, tu eşti crez şi eşti voinţa
ce mi-au dăruit iubirea, drept motiv ca să exist.

Precum viaţa trecătoare către piscuri se-întinde
culegând a sa splendoare de pe cer nemărginit,
a mea dragoste îşi poartă sentimentele profunde
prinse în cununi de laur şi în trupul chinuit.

Azi, pe ale tale tâmple, necuprinse de-ndoială
îţi aşez cununa sorţii şi, de vrei, eu te urmez.
Pe covorul de iubire să păşim fără sfială
uniţi suflet lângă suflet, în iubire şi în crez.

Din a cerului sclipire azi culeg inelul sorţii,
pe-al cimiliturii deget, cu evlavie, ţi-l pun.
Atingând cu el lăcate vei închide clipa morţii,
lăsând depănarea sorţii să-mplinească ce îți spun.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: