Poezii despre Viaţă:

am să cobor pe rădăcinile
ce ţipă din formolul atâtor vieţi
consumate grăbit cu bârnă-n retină
laboratorul va trebui să-şi schimbe profilul

*captiv în ziduri de lacrimă*


nu știu cum să îmbrac

*se spală în mine dimineață comună*


mă așez dimineața în rama zilei

Amintirile mele sunt vii
și au prins rădăcini într-un loc
unde,-atunci când apune o zi,
ce a fost mai frumos îmi îngrop.

Tu îmi îmbraci orizontul în negru,
imnuri de îngeri devin tânguiri,
zilele mele mai cer păsuiri,
sufletul, singur, rămâne integru.

*Nacela magiilor*


să nu mă-nghită interstiţiul

inima mea nu
mai supurează
de la o vreme
o acoperă

*un pas sau un infinit măsura*


”rămâi unde ești”

Am fost, preasfinte, într-o cruciadă
în țări păgâne – cum le ziceți voi –
și multe trupuri am făcut să cadă
în anii tineri, dați pe un război.

cel care mi-a scris
ultima scrisoare
e lângă mine cu pasul lui
forfotind lumina mă caută