Poezii despre Viaţă:

E greu de dus atâta durere,
E greu de cărat așa o povară.
Când îngerul morții tributul își cere,
Curg lacrimi de plumb ce-ncep să ne doară.

Ca un actor...

Ca un actor, pe-o scenă în ovații,
Apare omul, umil, cu umerii aduși...

(unui prieten plecat pe lumea cealaltă)

Pe-aici sunt toate cum le ştii:
Din ziua-n care ai plecat,

De nu ar fi luminǎ,
Nici umbrǎ nu ar fi,
Ce-i beznǎ, întuneric,
Nicicând ce îs n-am şti,

*carmangeria lui Iuda*

Atâta ură-n lume, atâta răutate
Umblă ca doi nebuni de mână-n libertate
Ne-am scoate ochii, de-am putea și-n cușme
Adânc ascundem sentimentele curate

Poetic, despre o mare tragedie,
nu cred că trebuie scris mai nimic.

Cine știe, ai putea potrivi rimele prea banal

Pe vechiul pod și-au scuturat salcâmii
și ultimele frunze care știu
că-n primăvară îi era fântânii
de dincolo, un drum … de-acum pustiu.

Nu vreau să mai vad tineri murind fără de vină,
Nu vreau, în zi de vineri, scânteia criminală
Să-ngenuncheze-o ţară, cu-atingerea-i haină,
Şi-n doliu să îmbrace o-ntreagă capitală!

E-atâta dramă-n lume şi falsă bucurie,
Iar albul este negru şi-a devenit mizer
Când soarele îngheaţă în lacrima de ger
Răpus de întristare, de-atâta tragedie.