Poezii despre Viaţă:

Mai ştiţi voi oare, oameni, ce-i aia îndurare,
Ce e aceea milă, durere,-amar, ce-i chin?
Culegi numai ce sameni, din ură nu răsare
Iubire, mângâiere, doar lacrimi şi suspin;

Se spune că-ntr-o ţară, cum sunt atâtea-n lume,
Cu oameni minunaţi, la fel ca-n România,
Săraci şi amărâţi, dar puşi mereu pe glume,
S-a inventat ceva, salvând economia,

Cine n-are tăceri, să-mprumute !
Insomnia e lungă cât o viaţă de om,
Doar beznele lor mai stau să asculte
Rugăciunile sufletului ȋnainte de somn,

Adeseori invidia ma roade
Si egoismu-n piept,pe tronu-i sade.
Sunt rece la atata suferinta,
Automultumit cu-a mea credinta.

De-aş fi eu cumpănă-n răscruce,
I-aş iscodi pe trecători,
De unde vin şi-unde s-or duce,
De au văzut dorul în zori;

Nu mi-am propus prea mulți: vreo două sute
C-aș fi prea lacom dacă cer preamult,
Dar aș mai vrea s-ajung la senectute,
Când ar mai fi un an sau doi. Nu-i mult!

Privești, din cer, cu-aceeași măreție,
în sufletele celor ce-ți oferă
ofrande-n bucuria efemeră
pe care-o vor mai lungă să le fie.

*algebră planetară*


nu-i nevoie ca pe-o gâză paranoică să mă privești concentrat

Eu sunt
Un biet versificator în rime ușoare,
Romantic trubadur al inimilor voastre,
Ce port iubiri pe aripi de visare

Căţelus cu pălu' cleţ
Fulă laţa din coteţ,
El se giulă că nu fulă
Si-a scăpat de-nculcătulă;