Poezii despre Viaţă:

Dupǎ atâţia ani de cǎsnicie,
Acum, cǎ amândoi ne pensionǎm,
Nici vorbă despre ură, duşmănie,
De-acord căzurăm ca sǎ divorţǎm,

*curs de miracole*


în epiderma ta scrijelesc o scrisoare tandră în care dorul meu

Mi-e dor de-o pajişte-nflorită
Şi-un verde crud şi nepătat,
Mi-e dor de-o lume îngrijită
Şi de un om mai educat.

Mă-ncarcă razele de Soare
Cu noi secunde de lumină
Și-aud în mine-o fremătare
Ca și pădurea-n vânt ce-i plină.

*fulger în oglinzi*

Plecai şi io la târg, sǎ vezi saftea!
De mǎ sculai devreme, dimineaţǎ,
Nu cred cǎ ceasu’ unşpe arǎta,
Sǎ casc un pic mai mult gura prin piaţǎ,

S-a plictisit, mai ieri, prostia
De pe planeta cu pǎmânt
Şi, braţ la braţ cu fudulia
Au dispǎrut aşa, în vânt…

Suntem o generație de sacrificiu, la fel părinții noștri-au fost,
N-avem nici casă nici serviciu, sau dacă-avem e plătit prost.
N-avem nici viitor, prezentul ne-alungă orice optimism
Fiindcă ne doarme parlamentul, și-a năzui e un truism.

Nu îmi amintesc vreodat’,
Chiar şi când am fost cinstit,
De la cârciumă, din sat,
Să nu plec dezamăgit;

Suntem doar monștri de noapte
Cu-amintirile legate,
Între zile și magii
Ne-am dori să fim copii…