Poezii despre Viaţă:

A fost o poveste ciudată,
ce încă-mi provoacă fiori,
și-aș vrea s-o văd continuată
când noaptea se pierde în zori.

mi s-a spus din coastă ai să te smulgi
dimensiunea bicefală își căuta bara de echilibru
însingurarea nu mai era opțiunea valabilă a ști povara inocenței
covor de jar adevărul mersul spre mine cu tălpile goale

Așezată pe o bucată de lemn
Într-un caiet din care iese fum însemn
Evenimente derulate alert
Într-un decor degradat, incert...

*botez în flăcări*


extrăgându-te din fiecare por

Dilemă

Cad notele din partitura toamnei
Solfegiază vântul a pustiu

Perdanți

Își țese moartea pânza în juru-acestei lumi
Iar îngerii se pierd, cu aripile arse,

Când ai strâns în tine truda
Ce-ai cules-o peste zi,
Ți-ai adus aminte pilda
Ce-ai citit-o-n poezii:

Și scriu în clipa cea de față
De noapte și-ale ei chemări
De vis,care se frânge-n zori
Cu-o nostalgie ce mă-nhață

*cuvânt edenic*

De ce să te mai obosești copile
Nu vezi că tot ce faci e-n van?
Cu oameni care-ți frâng aripile
Cum oare să rămâi „uman”?