Poezii despre Viaţă:

Îmbrăţişarea iernii pe mine mă-ncălzeşte
Cu recea ei zăpadă, cu fulgii de romanţă,
Cu Moş Crăciun ce-n taină la mulţi copii soseşte,
Cu multa bucurie ce-o au când e vacanţă…

E vânt și e frig și e toamnă târziu,
Când ultima frunză plutește doinit,
În clipe de zbor, spre un pat ruginiu
Al celor de ieri, cu destin împlinit.

Lasă-mă să-mi curăţ oasele albite de teamă
să deschid uşa dulapurilor din care să fugă
iepurii maronii ce s-au hrănit din morcovi
răsăriţi nu se ştie cum tocmai din scândura

Ziua fără tine mi-a părut
mohorâtă și atât de lungă,
de simțeam un dor necunoscut,
sufletul voind să mi-l străpungă.

Mos Clǎciune, Mos Clǎciune,
Anul ǎsta tot, pe bune,
Cǎ am fost bǎiat cuminte,
Am la tine-o lugǎminte:

Se observa dificultatea razelor de a-i strabate:
- Din polul iernii-au fost aduse sufletele noastre -
Vestejite primaveri de timp modificate,
Purtau durerea unui inghetat taram ,

sunt atât de împrăştiat
încât paşii mi se rătăcesc
în aşteptarea oaspeţilor
din zilele comune

De-ar şti fântâna mea din vale
Pe unde apele mă curg,
Ar prinde Luna între zale
Peste colină, în amurg,

Sfârşit de săptămână: iluzia timpului şi
certitudinea eternităţii în ochiul câinelui de pază.
Flori adormite şi instincte în noaptea dintre ieri şi mâine,
un fluture de noapte caută

Stăteau de vorbă-n ceas tarziu
Un om bogat,c-un pirpiriu
Și se-ntrebau unul pe altul
Cine-i sărac,cine-i bogatul?