Poezii despre Viaţă:

Poate nu sunt un om prea bun
Oricât aș vrea și strădui,
E sigur totuși că-mi doresc
Zi după zi să fiu creștin…

A sosit din nou Crǎciunul,
Casele de nea-s cernute,
Vin copii cu Moş Ajunul
La covrigi şi la nuci multe;

Zidim în noi altare de lumină -
Un Prometeu ce-aprinde focul sfânt,
Când soarele-i întemnițat în mină
Și luna-i îngropată în pământ.

O listǎ am de ani de zile
Într-o agendǎ de birou
Şi trec prin galbenele-i file
Doar de Crǎciun şi Anul Nou,

În spațiul decorat
de sărbători,
cu atâta dragoste,
n-am uitat să-mi decorez

Eu mă retrag, un timp, acolo unde
lumina-ncearcă să pătrundă, iar,
când, dinspre întuneric, mai pătrunde
o fiară cu aspect tentacular.

În adierea serii, sub el, priveam spre zări
plecarea primăverii, cu ale ei cântări;
În vara cea toridă, stăteam la umbra lui,
copacul nostru falnic, de fapt, al nimănui.

Desculță
prin cântec de ploaie
pe margini de lume
prin ceas trecut

Când sufletul tău râde şi dulcea primăvară
Răsfiră peste lume parfum de floare rară,
Să-ţi aminteşti, copile, când iarna ţese gerul-
Prin stratul de zăpadă răzbate ghiocelul.

Noi de când am început liceul
Ne plimbăm doar cu bmw-ul
Si pe toți ce ne-au iubit
Cu-al nost' fund i-am fraierit