Poezii despre Viaţă:

Străbat dimensiuni prin porți celeste
deschise mie,-ntr-un etern acces,
de ceea ce, nici azi, n-am înțeles
de ce, și cum, și nici chiar … cine este.

Mi-e dor de-un prieten drag
Ca de un sfânt
Ca de-o lumină între cer și pământ
am ridicat un steag

Peștele înțelepciunii
înoată sufletul meu.
Mă împarte rar, cu coada:
tu și eu

O rază de soare spontană
mi-a spart insomnia şi-a dat fuga-n casă;
sufletul meu cu singurătatea faimoasă
o sărută ca pe-o surioară.

Nu ştiu, zău, ce să mai spun
De bătrânul Moş Crăciun!
An de an, câte un pic,
I-a rămas costumul mic,

sângele se preschimbă în durere
aerul toxic te învăluie gata
să acopere sirena ce te orbeşte
cu sunetul ei

dincolo de orice tăcere
e-ntuneric şi niciun cer
umbrele adorm într-un fel anume
ca şi când

M-am născut un albatros
cu zâmbetul pe buze
zburând prin viață
cu aripi largi întinse,

după plecarea ta mi-a trebuit o zi
să adun cuvintele
în care am pescuit gândul întoarcerii
o altă zi să desfac nodul de la pantofii

Eu ... sunt un simplu elev,
Studiez la filologie,
Am scăpat de Mendeleev
Iar acum ... îți scriu versuri ție.