Poezii despre Viaţă:

Vrei să-mi pui tu bețe-n roate
Dar la mine nu se poate,
Căci atunci când meditez
Imediat mă detașez.

Ștefan Vodă se înalță
cerul Doamne îl despică
soarele este-n balanță
țara însă-i tot mai mică

Aprinde, Doamne, torte in exil!
Si-ti voi asterne sufletul in cale
Dureri si rani sa infloreasca-n crini
Singuratatea să nu mai sangereze-a jale.

Tu, născătorule de vise,
Vino și dezgroapă-mi trecutul
Scrijelit cu sângele morților,
Blocat în trupul aceluiași mormânt

Ții minte norul-Dragon?
Era piesa de rezistență a acelui spectacol de lumină!
A rămas din el o fărămitură,
Un colț fără suflet

Cel mai greu e să nu spui nimic.
Bătrânul gârbovit în sudalmă
aşteaptă pe cea fără dinţi.
Între ei, parlamentari- afacerişti nedesprinşi din şablon,

dedicată Domnului Profesor Doctor Sergiu Diacicov

Toate anotimpurile erau deodată în mine.
Toate cuvintele doreau să înflorească,

In maini de Cer, ne e destinul
Si-n inimi sa ne bata rugaciunea.
Nu sta la rascruci de drumuri
Sau, ca nomadul ce-si plimba radacina.

Tu nici nu ştii cât eşti de frumoasă,
aşa somnoroasă cum treci înspre
viaţă.
Tu nici nu ştii cât eşti de frumoasă

Copii gârboviţi,
geana păstrată,
lacrima plânsă uscată,
mâna orbeşte căutată,