Poezii despre Viaţă:

În rolul principal

În mine simt aceeași transformare
Poemul meu e-un joc paradoxal,

saltimbanc
în hotelul pierdut
părăsit
la un capăt de mare

Suntem copiii fricii mama noastră
comunistă Iubitoare ca orice ma
mă ne-a urmărit până-n inima a
cestui capitalism ieșit din țâțâni

Unde este pixul?
Unde oare l-am lăsat?
Ca să scriu cuvântul meu
Și să mă revărs din nou.

Urme în noroi

E-atât de multă ură și vrajbă între noi,
Ar trebui să cerem iubirea înapoi,

Cetate rece zace la margine de mare
Și valuri n-o ating, doar înveliș de sare
Îmbracă piatra rece din zidul chinuit
De timpul ce s-a scurs din cerul încernit!

Oraşu-acesta mare, cu prea multe istorii,
ce-şi spală rufa vesel la malul unui rîu,
în zbucium de lăute şi ştreanguri iluzorii,
prin nunţi mistificate sub ploi de-orez şi grîu,

lacrimile lacrimilor viţei de vie
aşezate în cupe
albastre
verzii sau

Pe loc

Înc-o primavară
Totul e firesc

E prima zi când mă simt vie
Și cred că moartea mi-a murit,
Mă întrupez dintr-o stafie
Cu iz de lemn mucegăit.