Vasysm - creaţii proprii

am tot cojit cuvinte şi le-am făcut salată
şi am turnat pe ele uleiuri volatile
încât de-o guşti ai crede-o vreo pastă fermecată
ce-ţi înfăşoară limba-n miresme inutile

m-am rătăcit de tine umblând un sfert de veac
pe urmele ştiinţei şi-nvăţăturii sfinte
şi-am pritocit divine şi omeneşti cuvinte
obşteştii suferinţe dorind să-i aflu leac

lângă birou o sticlă de coniac
așteaptă s-o sărut la ceas de seară
ca despărțirea noastră să nu-mi pară
atât de tristă. inutil îmi fac

sub clarobscur de lună o aștept
ne-am dat întâlnire din prima clipă a mea
ochii ei mă urmăreau de dincolo de ceață
ea înota prin marea primordială

pe vârful limbii un poem se naște
spontan și sigur pe menirea sa
însămânțat de sărutarea ta
care-mi transformă oasele în moaște

nebună se-nvârtea o nebuloasă
un univers tembel pretins istoric
când te-am văzut uimit și euforic
privirea ta mi-a fost deodată casă

zic unii c-am o viaţă minunată
că merg şi vin încolo şi încoace
tot povestesc şi fleanca nu-mi mai tace
şi mă expun de fiecare dată

habar n-ai, Doamne:
câinii care mă iubeau
acum mă latră.

cum m-ai găsit nu mai contează
cum te iubesc doar noi doi ştim
nici dramele nu mai rentează
sub cortul nostru heruvim

când ţi-am deschis seiful te-ai repezit hulpavă
să mă cunoşti şi-n suflet temeinic să-mi deretici
ai dat de vorbe goale de şarlatani eretici
de flori şi frunze moarte şi sudori reci şi bravă