Pe altarul poeziei, tu Sapho, preoteasă,
Ai presărat tămâia gândirei ideale,
Din alte lumi adus-ai comoara cea aleasă
De nobile simţiri, prinos al vieţii tale.
O, cântăreaţă antică, ce fină cugetare
Îmbracă acele rânduri, duioasa-ţi poezie
Ca-n pădurile Dianei, împrăştie ambrozie;
O strofă, e o simfonie din turbata mare.
Trăind ca visătoare, tu n-ai simţit iubirea
Pe care azi o simte în lume orice fiinţă…
Ai cunoscut succesul şi gloria, dar firea
S-a revoltat de atâta putere în necredinţă.
Când Amor voit-a să te aibă curtezană,
Ai părăsit palatul în haina ta regească,
Şi, cântând Mărei, ai rugat-o să primească
În sânul ei virgin, o viaţă diafană!…
Distribuie: