Vulcan - Vasile Alecsandri

I

La gura Siretului,
Prin postul San-Petrului,
Ian, mări, că s-a ivit
Un caic lung, poleit,
Cu postav verde-nvelit.
Dar în el cine-mi era?
Era Soliman Aga
Cu cincizeci de ieniceri
Care poartă-n brâu hangeri.
Ei veneau încet, încet
De la Dunărea-n Siret,
Vadurile străbătând,
Malurile cercetând
De-un Vulcan, de-un căpitan,
Dușmanul lui Soliman.
Iată, mări, cum venea,
Ca pe-un mal se întâlnea
Cu trei fete moldovence
Floricele dunărence,
Vorbitoare, cântătoare,
și de pânzi înălbitoare.
„Bună vremea la trei fete!
De nu sunteți voi șirete,
Spuneți nouă de Vulcan,
Unde-i aprigul bogdan?
Dacă-ți spune voi cu drept,
Răsări-v-ar flori la piept,
Flori cu față de bujori
și cu ochi de pruncușori.
Lucrul vostru să sporească,
Pânzele să se-nălbească
Cum e coala de hârtie
și floarea de iasomie.
Iar de nu-ți grăi cu drept,
Arde-v-ar dorul în piept,
Lucrul să nu vă sporească,
Pânzele să nu albească,
Ci la soare să-nnegrească
și la vânt să putrezească."
Cele fete moldovence
Floricele dunărence,
De la mal se depărtau
și din gură cuvântau:
„Atunce s-ajungeți voi
Când îți afla de la noi
Unde-i badea cel iubit
și de turci nebiruit!"
Turcii se posomorau,
Pe mal verde coborau
și de mers nu se opreau
Pan' ce-n cale nu zăreau
O sălcică rămurată
Pe-un izvor rece culcată;
Lângă salcie o bătrână
Cu trei caftane-ntr-o mână
De sânge spălându-le,
De pietre bătându-le;
Iar sub salcie-un căpitan,
șoimul ager de Vulcan,
Stând la umbră și dormind
De-a lui viață ne-ngrijind,
Că de pază mi-l păzește
și la capu-i străjuiește
Pandelas, un grec voinic
Cu pistoale sub ilic,
Slugă veche și iubită
De stăpânu-i dăruită.
Soliman s-apropia
și din gură-așa grăia:
„Bre Pandele! de vrei bani
Să nu-i poți mânca doi ani,
Dă-ne pe Vulcan legat,
Că-i peșcheș de împărat."
Grecul lacom răspundea:
„Dați-mi banii ș-om vedea."
Soliman se bucura,
Bani-n poală-i număra,
Zece pungi de irmilici,
Opt de rubleile mici
și vro trei de venetici.
Iar Pandele ce făcea?
La stăpânu-i se ducea
și cu brâu-i de mătasă,
Brâu cu țesătură deasă
îi lega brațele-n cruci
și-l dăruia rob la turci.

II

Lângă malul ridicat
Stă Vulcanul răsturnat
Ca stejarul cel frunzos
în pădure-aruncat jos.
împrejuru-i adunați
ședeau turcii înarmați
și pe rând se întreba
Că ce moarte i-ar află?
Unii ziceau să-l omoare
Cu laț de spânzurătoare,
Alții să-l cufunde-n apă,
Alții să-l înfigă-n țeapă,
Alții să-l taie pe loc,
Alții să-l arunce-n foc.
Iar Pandele-i asculta
și la rându-i cuvânta:
„La cea moară părăsită,
De stăpânul meu clădită,
Este-o piatră de râșnit
Care încă n-a slujit,
și e bună de-aninat
De un gât de vinovat
și-n Siret de cufundat."
Turcii toți evet ziceau.
Pe Vulcan iute-l duceau
și de piatră mi-l legau
și-n Siret îl aruncau.
Apele se deschideau
și pe loc se închideau
Cum se-nchide pe-un mormânt
Gura negrului pământ.
Apoi turcii purcedeau,
La Galați ei se duceau,
Lăsând îndărătul lor
Pe luciul apelor
Vălurele ușurele
și vârteje-n cercurele.
Iar Vulcan se cufundă
Până ce de fund el da.
Când în fund el ce făcea?
Brâul cu dinții-l rodea.
Mâna dreapta-și desfăcea,
Din picioare s-opintea
La lumina de ieșea.
Apoi greu el înota
și din gură cuvânta:
„Sărăcuț, amar de mine!
Căci un ajutor nu-mi vine
Să mă scoată de la greu,
Să-mi lungească veacul meu!"
Iată, mări, că deodată,
îi răspunde-un glas de fată:
„Voinicele, ține bine,
Că eu vin, alerg la tine."
Copilița sprintenica
Sărea într-o luntricică
și cu mâinile vâslea,
Pe Vulcan de mi-l scapă,
Iar Vulcan o săruta
și cu drag îi cuvânta:
„Fire-ai, dragă, fericită!
Că tu ești a mea ursită,
Ca lumina de iubită.
Mergi acum la tine-acasă
și-ți ia haine de mireasă
și m-așteaptă bucuroasă.
Că eu dacă-oi izbândi
Cu tine m-oi logodi,
s-om face casă-mpreună,
Să trăim viață bună."

III

El la târg se îndrepta,
Mamei lui se arăta,
Iar bătrână lăcrima
și cu jale cuvânta:
„Alei! dragă, de ești viu,
Spune mamei ca s-o știu,
Iar de nu, să te bocesc
Trupul să ți-l pânzuiesc,

Podurile să-ți gătesc.

„Nu sunt mort, nu mă boci,
Nici în pânzi nu mă-nveli,
Ci în stremte mă-nvelește
De mă schimbă calicește."
Făcea mă-să cum zicea,
în calic îl prefăcea.
El pe ulițe apuca,
Crâșmele de le cerca,
Cerca una, cerca două,
Pan-împlinea câte nouă...
Când a fost l-a nouălea,
El înuntru năvălea,
Că-nlăuntru el văzuse
Pe Pandeli ce-l vânduse.
Vânzătorul sta culcat
Tocma-n fund pe un macat,
Lăudându-și faptele
și bându-și păcatele.
„Noroc bun și veselie
Celor ce-s în avuție,
Să-mi faceți parte și mie!
Căpitane Pandelaș,
Tu, ce ești un bogătaș!
Dă-mi o frântă de lețcaie
Că foamea cumplit mă taie
și pân' la pământ mă-ndoaie."
„Mai străine, mai sărace!
De ți-e foame, n-am ce-ți face
Că mă țin greu înșelat
De toți banii ce i-am dat
Pe ist paloș oțelit,
Cu mănunchiul poleit."
„Dă-l încoace, fătul meu,
Ca să-l cercetez și eu,
și să-ți spun adevărat
Dac-ai fost tu înșelat."
Grecul beat paloșu-i da,
Iar Vulcan cum îl lua,
Ochii-n sânge-și încrunta
s-apoi aspru cuvânta:
„Alelei! fecior de lele!
Vânzător zilelor mele!
Nu te ținea înșelat
De câți bani pe el ai dat,
Dar te ține înșelat
într-a cui mâna l-ai dat
Alei! fiară veninoasă!
Litfă rea, necredincioasă!
Ce rău, spune, ți-am făcut,
Turcilor de m-ai vândut?
Ori la mine n-ai avut
De mâncat și de băut?
Haine bune de-mbrăcat?
Cal frumos de-ncălecat?
Ai vroit tu să mor eu,
Dar n-a vroit Dumnezeu,
Că de moarte m-a scăpat,
Să te curăț de păcat!"
Cum zicea se și izbea,
Capul grecului tăia,
Apoi trupu-i târâia
Fără popă, nici prohod
Pân la capra unui pod,
și podeaua ridica
și sub pod îl arunca.
Apoi iar se întorcea,
Iar pe uliți purcedea
și din turci el căsăpea
Câți pe mâna-i încăpea.
Apoi iute alerga
și voios se cununa
Cu cea fată moldoveancă,
Floricică dunăreancă,
Care-n haine de mireasă
L-aștepta de mult acasă.
Spusu-v-am cântec bătrân
și mai am vro două-n sân.
De-ți avea suflete bune,
și pe-acele vi le-oi spune.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Alecsandri