Veneția - Vasile Alecsandri

I. Când ochii mei înoată în gingașa lumină
Ce tainic izvorăște din ochii tăi frumoși,
Atunci ori-ce durere în sânul meu s' alină
Ca marea tulburată ce-adoarme și suspină
Sub ale nopții blânde luceferi mângâioși;

Căci ziditorul lumii, în dulcea lor privire
Vărsând văpaia lină și farmec de slăvit,
Le-a dat a sa putere s' a sa Dumnezeire,
Ca să-mi arate' n lume un drum de fericire,
O cale luminoasă sub cerul înnegrit!

II. Când fruntea mea în pace cu drag e legănată
Pe sânul tău ce saltă aprins de dulce dor,
Ființa mea ferice, de visuri dezmierdată,
În lumi necunoscute se simte înălțată
S' urmeaz' a ta ființă în tainicul ei zbor,

Căci sânul tău în care domnește-a ta iubire
Precum o lampă sfântă ce arde ' ntr' un altar,
Frumos ca și altarul uimește-a mea simțire,
Trezind în al meu suflet ori care nălucire,
Ștergând din a mea minte ori care gând amar!

III. Când veselă, fierbinte, gurița-ți zâmbitoare
Mă ' ncântă , mă îmbată cu-a sale sărutări,
În inima-mi atunci s' aprinde -un dulce soare,
Și viața-mi, ca albina lipită de o floare,
Se leagănă în raiuri pe-ale tale dezmierdări.
Căci îngerul iubirii, al cărui glas pătrunde
Și care lângă tine din ceruri a zburat,
A strâns pe-a ta guriță aripile-i rotunde
S' acum că întru' n leagăn, în ele se ascunde
Cu lira sa duioasă ce cântă ne' ncetat.

IV. Când noaptea în tăcere, la ora ce s'adună
A dogilor vechi umbre pe maluri șovăind,
Gondola, leagăn dulce, ne plimblă împreună
Pe luciul lin al mării în care alba luna
Cu stelele voioase se scaldă strălucind;

Atunci, din umbra deasă ce doarme 'ntre canaluri
Din lămpile aprinse în boltele cerești,
Din turnuri, din palaturi ce triste zac pe maluri,
O tainic' armonie plutește peste valuri,
Șoptind inimii noastre cuvinte îngerești:

V. Iubiți, iubiți! ne zice Veneția cernită,
Iubiți, amorul vostru puternic e și sfânt!
Iubiți, și calea voastră va fi tot înflorită!
Și' n sânul nălucirii, pereche fericită,
Cu-o lungă sărutare, veți trece pe pământ;

Căci vremea ce răstoarnă cu coasa-i nempăcată
A falei omenirii vechi martori și măreți,
Nu poate-avea putere de-a stinge nici odată
Acea scânteie vie de dragoste ' nfocată
Ce luminează calea frumoasei tinereți!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Alecsandri