Departe, frate, departe,
Departe și nici prea foarte,
Sus, pe șesul Nistrului,
Pe pământul turcului;
Colo-n zarea celor culmi,
La groapa cu cinci ulmi,
Ce răsar dintr-o tulpină
Ca cinci frați de la o mumă,
ședea Toma Alimoș,
Boier din țara de Jos;
ședea Toma cel vestit
Lângă murgu-i priponit
Cu țărușul de argint
Bătut negru în pământ;
și pe iarba cum ședea,
Mândră masa-și întindea
și tot bea și veselea
și din gură-așa zicea:
-- închinare-aș și n-am cui!
închinare-aș murgului,
Dar mi-e murgul cam nebun
și de fugă numai bun;
închinare-aș armelor,
Armelor, surorilor,
Dar și ele-s lemne seci,
Lemne seci, oțele reci!
închină-voi ulmilor,
Urieșii culmilor,
Că sunt gata să-mi răspunză
Cu freamăt voios de frunză,
și-n văzduh s-or clătina
și mie s-or închina!
Iată, mari, cum grăia,
Că-n departe auzea
Un nechez ce nechezea
și se tot apropia.
Toma-ncet mi se sculă,
Peste câmpuri se uita
și zărea un hoțoman
Pe-un cal negru dobrogean,
Pe-un cal sprinten voinicesc...
Plătea cât un cal domnesc.
Hoțomanul nalt, pletos
Cum e un stejar frunzos,
Era Manea cel spătos,
Cu cojoc mare, mițoș,
Cu cojoc întors pe dos,
și cu ghioaga nestrungită
Numai din topor cioplită.
El la Toma-ncet venea
și din gură-așa-i grăia:
-- Alei! Toma Alimoș,
Boier din țara de Jos,
Ce ne calci moșiile
și ne strici fânețele?
Boier Toma Alimoș
îi dă plosca cu vin roș:
-- Să trăiești, Manea fârtate!
Dă-ți mânia după spate,
Ca să bem în giumatate.
Manea cu stânga lua,
Cu dreapta se înarma,
Paloșul din sân scotea,
ș-așa bine-l învârtea
ș-așa bine mi-l chițea,
Că pe Toma mi-l tăia
Pe la furca pieptului,
La încinsul brâului,
Deasupra buricului,
Unde-i greu voinicului.
Toma crunt se oțerea...
Manea-n scări se-ntepenea,
Dos la fugă și spunea.
-- Alelei! fecior de lele!
Căci răpiși zilele mele!
De te-aș prinde-n mâna mea,
Zile tu n-ai mai avea!
și cum stă de cuvântă,
Mâțele și le-aduna,
în coșuri și le băga,
Pe deasupra se-ncingea
și la murgu-i se ducea
și cu murgu așa grăia:
-- Alelei! murguleț mic,
Alei! dragul meu voinic!
De-ai putea la bătrânețe
Cum puteai la tinerețe!
Murgul ochii-și aprindea,
Necheză și răspundea:
-- Iată coama, sai pe mine
și de-acum te ține bine,
Să-ți arăt la bătrânețe
Ce-am plătit la tinerețe!
Toma iute-ncălecă,
După Manea se lua
și mereu, mereu striga:
-- Alelei! murguleț mic,
Alei! murgul meu voinic,
Așterne-te drumului
Ca și iarba câmpului
La suflarea vântului!
Murgul mic se așternea,
Mânea-n lături se zărea,
Toma turbă și răcnea:
-- Tăiatu-m-ai tâlhărește,
Fugitu-mi-ai mișelește.
De te-aș prinde-n mâna mea,
Zile tu n-ai mai avea!
Stai pe loc să ne-ntâlnim,
Două vorbe să grăim,
Două vorbe oțelite
Cu paloșele grăite!
Mânea-n lături tot fugea,
Iară Toma-l agiungea
ș-așa bine mi-l chițea,
Că din fugă mi-l tăia
Giumatate-a trupului
Cu trei coaste-a negrului!
Manea-n două jos cădea,
Toma murgului zicea:
-- Alelei! murguleț mic,
Alei! dragul meu voinic!
Ochii-mi se painginesc,
Norii sus se învârtesc.
Te grăbește, aleargă, fugi
și ca gândul să mă duci
Colo-n zarea celor culmi,
La gropana cu cinci ulmi,
Că eu, murgule-oi muri,
Pe tine n-oi mai sări!
Iar când sufletul mi-oi da,
Când nu te-oi mai dezmierda,
Din copită să-ți faci sapa,
Lângă ulmi să-mi faci o groapă,
și cu dinții să m-apuci,
în tainiță să m-arunci,
Ulmii că s-or clătina,
Frunză că s-a scutura,
Trupul că mi-a astupa.
Distribuie: